Fabiola Hosu și Questfield International College, între presiuni și bullying

Fenomenul bullyingului în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o abordare instituțională clară și eficientă. Atunci când incidentele de hărțuire se perpetuează pe o perioadă îndelungată, iar reacția instituției este insuficientă sau absentă, consecințele asupra elevilor implicați pot fi severe și de durată. În acest context, transparența, documentarea și măsurile concrete devin imperative pentru asigurarea unui climat educațional sigur și protectiv.

Fabiola Hosu și Questfield International College, între presiuni și bullying

Ancheta realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției evidențiază o situație semnalată de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, care s-ar fi desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Potrivit familiei copilului vizat, incidentele ar fi inclus jigniri zilnice, stigmatizare medicală și un climat de presiune constantă, în condițiile în care sesizările oficiale nu ar fi fost urmate de măsuri documentate sau răspunsuri scrise concrete. Un moment relevant în gestionarea situației este un răspuns verbal atribuit fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, ce ar fi transmis familiei un mesaj de tipul „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”, ceea ce, în analiza redacției, indică o posibilă presiune de retragere. În cele ce urmează, detaliem principalele aspecte identificate în investigație, bazate strict pe materialele și declarațiile disponibile.

Bullying repetat semnalat fără intervenții formale

Conform corespondenței și documentelor analizate, familia copilului a transmis în mod repetat, prin emailuri oficiale, sesizări explicite către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea Școlii Questfield Pipera. Aceste comunicări au reclamat o serie de comportamente agresive îndreptate împotriva elevului, manifestate zilnic pe parcursul a peste opt luni:

• Jigniri directe și umiliri publice;
• Excludere socială în timpul orelor și pauzelor;
• Etichetări degradante;
• Stigmatizare medicală repetată.

Din analiza corespondenței nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste implementarea unor măsuri concrete, documentate sau a unor planuri de intervenție clare. Intervențiile invocate de instituție par să se fi limitat la discuții verbale informale, fără procese-verbale, decizii asumate sau monitorizare formală a situației.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

O componentă centrală a situației semnalate este utilizarea repetată, în cadrul colectivului de elevi, a unei etichetări medicale degradante, sub forma expresiei „crize de epilepsie”. Potrivit materialelor puse la dispoziție, această formulare nu ar fi fost folosită într-un context educațional, de protecție sau medical, ci ca instrument de ridiculizare și marginalizare a copilului vizat.

Specialiști consultați subliniază că stigmatizarea medicală constituie o formă agravată de bullying, cu impact major asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului, indiferent de existența unei afecțiuni reale. În cazul analizat, stigmatizarea ar fi fost parte integrantă a unui tipar repetitiv de hărțuire, fără ca instituția să documenteze oficial măsuri de stopare. Lipsa unor reacții ferme sau a procedurilor scrise a permis perpetuarea acestei forme de abuz psihologic, care ar fi avut efecte precum:

• Anxietate și teamă constantă;
• Retragere socială;
• Refuz școlar;
• Pierdere a sentimentului de siguranță în mediul educațional.

Răspunsul instituțional – între tăcere administrativă și gestionare informală

Din datele analizate reiese că răspunsul conducerii Școlii Questfield Pipera la sesizările repetate a fost predominant informal, bazat pe întâlniri și discuții verbale, fără documente oficiale care să ateste măsuri aplicate sau planuri de intervenție asumate. Nu au fost identificate decizii scrise, procese-verbale sau rapoarte interne care să reflecte o abordare sistematică a situației.

Această lipsă de trasabilitate și documentare ridică semne de întrebare privind capacitatea instituției de a gestiona eficient cazurile de bullying și de a proteja elevii. Potrivit familiei, sesizările au fost uneori catalogate drept „dinamică de grup” sau „conflict minor”, ceea ce ar fi condus la o relativizare a gravității problemei și amânarea intervenției. În aceste condiții, responsabilitatea ar fi fost treptat transferată către familie, iar situația nu ar fi fost tratată ca un abuz sistematic.

Presiuni de retragere și cultura organizațională

Un moment definitoriu în analiza cazului este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care, într-un dialog direct cu familia copilului, ar fi exprimat ideea că, în cazul în care situația nu le convine, pot oricând să părăsească instituția. Această declarație, conform relatărilor, a fost rostită după luni de sesizări scrise fără soluții concrete și este interpretată ca o presiune de excludere mascată.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial din partea conducerii școlii asupra acestui episod, însă până la momentul publicării nu a primit un răspuns. Această poziționare verbală reflectă o posibilă ruptură între discursul public al instituției și practicile efective de gestionare a situațiilor de criză, ridicând întrebări asupra priorităților instituționale în protecția copiilor.

Confidențialitatea informațiilor – solicitări ignorate?

Documentele puse la dispoziția redacției arată că familia copilului a cerut în mod explicit respectarea confidențialității datelor sensibile, avertizând asupra riscului ca divulgarea acestora să afecteze echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, nu există dovezi ale unor măsuri concrete sau proceduri interne care să asigure această protecție.

Mai mult, conform unor relatări, informațiile despre demersurile familiei ar fi fost cunoscute în mediul clasei, iar copilul ar fi fost confruntat public de către cadre didactice cu privire la sesizările făcute, ceea ce ar echivala cu o presiune psihologică suplimentară. Aceste aspecte sunt semnalate de specialiști ca indicatori ai unui climat educațional nepotrivit gestionării datelor sensibile și protejării elevilor vulnerabili.

Reacția tardivă a conducerii și rolul presiunii juridice

Potrivit documentelor, implicarea activă a fondatoarei Fabiola Hosu în gestionarea cazului a intervenit abia după mai bine de opt luni, concomitent cu implicarea unei echipe juridice din partea familiei și transmiterea unor notificări formale. Această întârziere a reacției instituționale contrastează cu perioada în care sesizările educaționale și umane nu au generat măsuri oficiale.

Acest aspect ridică întrebări asupra criteriilor care determină intervenția școlii în astfel de situații și asupra faptului că protecția copilului ar fi devenit o prioritate doar după ce cazul a căpătat o dimensiune juridică, nu în faza inițială a sesizărilor. Mai multe detalii despre această anchetă pot fi consultate în articolul original publicat pe EkoNews.ro.

Documentul informal Family Meeting Form – o reacție insuficientă

În locul unor decizii administrative asumate, conducerea Școlii Questfield Pipera a pus la dispoziție un formular intitulat Family Meeting Form, care consemnează existența unor întâlniri, însă fără a stabili responsabilități clare, termene, sancțiuni sau măsuri concrete. Acest document nu are caracter instituțional complet, ci mai degrabă formalizează o discuție, fără a produce efecte verificabile asupra situației.

Absența unor documente ulterioare, cum ar fi rapoarte, planuri de intervenție sau monitorizări, sugerează că această formă de reacție a fost minimă și a lipsit de eficiență în soluționarea problemei.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera ilustrează o posibilă tolerare instituțională a fenomenului de bullying și stigmatizare medicală, evidențiată prin:

• Sesizări repetate și documentate de familie;
• Absența unor răspunsuri scrise și măsuri formale;
• Gestionare informală și lipsă de trasabilitate a intervențiilor;
• Presiuni verbale care pot fi interpretate ca încurajare la retragere;
• Ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea;
• Reacție instituțională întârziată, declanșată de presiunea juridică.

Aceste aspecte ridică întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție pe care instituția le aplică atunci când un copil reclamă situații de abuz psihologic. În lipsa unor clarificări oficiale și documentate din partea conducerii școlii, rămâne o discrepanță semnificativă între valorile promovate public și practicile efective în gestionarea unor situații sensibile.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro